În România există multe familii în care sărăcia, abuzul, neglijența si abuzul de alcool au un rol major în viața de zi cu zi, la fel și boala sau dizabilitățile unuia sau mai multor membri ai familiei. Deoarece, de multe ori, situația devine insuportabilă sau pur și simplu inacceptabilă, îngrijirea unuia sau a mai multor membri ai familiei, este mai devreme sau mai târziu preluată parțial sau în totalitate de către statul român. Copiii sunt plasați în centrele de copii ca și persoanele cu dizabilități, iar cei cu boli mintale într-unul dintre spitalele pentru pacienți cu suferințe psihiatrice. Și asta este o viață grea pe care nu o dorești nimănui!

În 1993, Gera Verrips, născuta în Olanda, a fost pentru prima oară ca voluntar în România și s-a mutat în România în septembrie 2006.

Scopul nostru este de a îmbunătăți conditiile de viață ale persoanelor mai puțin norocoase din România care trăiesc în conditi dificile. Oamenii cu dizibilități sau bolnavi si familiile lor, persoane în vârstă și cei care cresc în sărăcie.